Bazele psihiatriei moderne
Psihiatria modernă se bazează pe câteva concepte care s-au dezvoltat în cursul primei jumătăți a secolului al XX-lea, la care au contribuit în mare măsură psihiatrii germani. Deja către sfârșitul secolului al XIX-lea, Wilhelm Griesinger (1817-1868) a formulat teza conform căreia bolile psihice sunt consecința unei îmbolnăviri a creierului. Emil Kraepelin (1856-1926) a formulat pentru prima dată o clasificare nosologică utilă a bolilor psihice. Lucrările lui Karl Jaspers (1883-1969) în domeniul psihopatologiei generale au pus bazele metodologiei moderne în abordarea problemelor de patologie psihiatrică. Conceptul de boală psihică în accepțiunea actuală derivă din așa zisul "sistem triadic" dezvoltat de Kurt Schneider (1887-1967) pa baza lucrărilor lui Jaspers, în care bolile psihice sunt împărțite în trei grupe:
- boli psihice cu substrat organic demonstrabil;
- boli psihice cărora încă nu li se poate demonstra cu claritate un substrat organic, așa zisele psihoze endogene;
- variante psihice anormale: ale inteligenții sau ale personalității, precum și reacții anormale la evenimente trăite.
Prin introducerea sistemului ICD-10 de către "Organizația Mondială a Sănătății" (World Health Organization) în anul 1992, un sistem de clasificare standardizat cu aplicare mondială, înțelegerea bolilor psihice capătă o nouă dimensiune.
Introducerea medicamentelor neuroleptice și efectuarea studiilor catamnestice în a doua jumătate a secolului al XX-lea au dus la dispariția nihilismului terapeutic, în special în cazul schizofreniei. Reformele în organizarea structurii spitalelor psihiatrice (inpatient treatment), larga dezvoltare a asistenței ambulatorii (outpatient treatment) precum și considerarea factorilor social în determinarea manifestărilor morbide au contribuit la recunoașterea afecțiunilor psihice ca boli de sine stătătoare.
Relații cu alte discipline medicale
Întrucât psihiatria folosește datele rezultate din cercetările efectuate în domeniul neuroștiinței, psihologiei, biologiei, biochimiei și farmacologiei, ea poate fi considerată ca disciplină de trecere între neurologie și psihologie. Separarea psihiatriei de alte discipline medicale este în mare măsură arbitrar. Psihoterapeuțiitratează în special pacienți cu nevroze și stări anxioase, în departamentele de medicină psihosomatică sunt tratați bolnavi la care traumatisme psihice joacă un rol determinant în apariția unor tulburări somatice, de ex. tulburări în alimentație (bulimie, anorexie nervoasă). Psihosidroamele organice și demențele aparțin în același timp neurologiei cât și psihiatriei, din motive practice bolnavii sunt internați în servicii de psihiatrie când tulburările psihice sunt pe primul plan sau apar brusc.
Subspecialități psihiatrice
- Psihiatria generală: Psihiatria clinică care se ocupă cu tulburările și bolile psihice la persoane de vârstă adultă.
- Psihiatria de urgență intervine în cazuri acute: impuls la sinucidere, decompensare acută a unei psihoze preexistente etc.
- Gerontopsihiatria are ca obiect tulburările psihice la persoane în vârstă înaintată (în mod arbitrar dupâ 60 de ani), care fie că au fost deja bolnavi psihic la o vârstă mai tânără și trebuie îngrijiți, respectiv tratați în continuare, fie că manifestările mintale morbide sunt condiționate de procesul de îmbătrânire.
- Psihiatria copilăriei și adolescenței, având ca domeniu categoria de vârstă până la 21 de ani, a devenit o specialitate de sine stătătoare.
- Psihiatria judiciară se ocupă cu expertiza responsabilității civile și penale a delincvenților și cu tratarea lor, în caz de existență a unei boli psihice.
- Psihiatria interculturală are ca domeniu investigarea contextului cultural și etnic în apariția unor tulburări mintale.
- Psihiatria dependenților de droguri (stupefiante, alcool, nicotină et.), jocuri de noroc etc.
- Psihiatria socială cercetează influența condițiilor sociale în apariția sau persistența tulburărilor psihice