Dezvoltarea psihiatriei in Romania

dezvoltarea_psihiatriei_in_romania_400Nu există informații suficiente asupra dezvoltării psihiatriei în țările române.

Primele așezăminte spitalicești, asa numitele ("bolnițe") au apărut pe lângă biserici sau mănăstiri, unde uneori se găsea o icoană "făcătoare de minuni", ca la biserica "Sf. Spiridon" din Iași. În aceste bolnițe nu se putea vorbi de o îngrjire medicală propriu zisă, preoții sau călugării foloseau leacuri tradiționale ("băbești") făcute din plante, sub formă de fierturi și unsori, alături de rugăciuni, slujbe și arderea unor esențe mirositoare. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, la Mănăstirea Neamț se înființează o "bolniță" pentru bătrâni. Probabil după incendiul din 1841, o dată cu construirea unei noi clădiri în 1843, se amenajează aici un ospiciu pentru bolnavi "lipsiți de minte și chinuiți de duhuri rele".

În București, pe lângă biserica "Mărcuța", ctitorie veche din 1586, se înființează în 1813 un lazaret pentru bolnavi de ciumă, care putea adăposti 30-40 de bolnavi. În 1829 devine sediul unui ospiciu pentru alienați mintal, care funcționează până în 1924. Poetul Mihai Eminescu a fost îngrijit din noiembrie 1886 la Mănăstirea Neamț, iar pe data de 3 februarie 1889 moare în ospiciul doctorului Suțu din București.

În anul 1838 Eforia Spitalelor Civile înființează un ospiciu pentru bolnavi psihic la Schitul Malamuci de lângă comuna Malamuc, județul Prahova, la ca. 40 km nord de București. Începând cu anul 1845, bolnavii au fost transferați la Mărcuța. Așezământul era numit și "Balamuci", de unde cuvântul "balamuc", devenit sinonim cu"casă de nebuni". Atât la Mărcuța, cât și la Malamuci, bolnavii erau vizitați la intervale diferite de medici, însă, în afară de îngrijire, nu se putea vorbi de un tratament medical.

Învățământul psihiatric universitar în București

Învățământul de psihiatrie începe în 1867 cu un curs liber inițiat de Dr. Alexandru Suțu la "Școala Națională de Medicină și Farmacie". În 1893 se înființează la Facultatea de Medicină din București o catedră de "Medicină Legală și Psihiatrie" (condusă de Alexandru Șuțu), care în 1897 se scindează într-o catedră independentă de "Psihiatrie și Clinica Bolilor Mintale", condusă de Al. Șuțu, și una de Medicină Legală ocupată de Prof. Mina Minovici. Alexandru Șuțu va conduce catedra până la pensionare în 1910, când este preluată de către elevul său, Alexandru Obregia. Acesta, în 1923, va muta clinica în noul "Spital Central de Boli Nervoase și Mintale", care astăzi îi poartă numele.

Alexandru Obregia, remarcabil profesor și șef de școală, se retrage în 1924, catedra fiind preluată de elevul său, Petre Tomescu. Înlăturat din învățământ, împreună cu conferențiarul său Sebastian Constantinescu, și întemnițat în 1945 (fusese Ministru al Sănătății și Ocrotirilor Sociale în timpul războiului în guvernul Antonescu), locul său este ocupat prin transfer de la Cluj de C. Urechia în perioada 1945-1948 și de C. I. Parhon în perioada 1948-1951.

În continuare catedra este condusă succesiv de Constanța Parhon-Ștefănescu (1952-1973), Vasile Predescu, format în Uniunea Sovietică (1973-1996), George Ionescu (1997-2002). Între 1996 și 2001 au funcționat la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" două catedre de psihiatrie, una condusă de George Ionescu, cealaltă de Aurel Romilă. În prezent la conducerea catedrei se află prof. univ. dr. Dan Prelipceanu.