Inceputurile medicinei moderne

istoria_medicineiÎnceputurile medicinei moderne

În 1628 apare lucrarea anatomistului englez William Harvey Essay on the Motion of the Hearth and the Blood, în care arată că inima funcționează ca o pompă care asigură circulația neîntreruptă a sângelui.

Marcello Malpighi (1628 - 1711) de la Universitatea din Bologna (Italia) descoperă capilarele sanguine, în timp ce înAnglia medicul Thomas Willis (1622 - 1675) vasele de la baza creierului.

Thomas Sydenham (1624 - 1689), medic englez, face descrieri clinice amănunțite ale malariei, recunoaște deosebirea dintre scarlatină și pojar și face observații epidemiologice.

În anul 1632 a fost introdusă Chinina în tratamentul malariei, prima substanță cu adevărat eficace în tratarea bolilor.

În Italia, către sfârșitul secolului al XVIII-lea, apar studiile de patologie ale lui Giovanni Battista Morgagni (1682 - 1771) iarLazzaro Spallanzani (1729 - 1799) infirmă teoria generației spontane.

În 1796 medicul englez Edward Jenner (1749 - 1823]] introduce metoda vaccinării anti-variolice.

Medicina în secolul al XIX-lea

Numeroase descoperiri au condus la progrese importante în diagnosticul și tratamentul bolilor precum și în dezvoltarea intervențiilor chirurgicale.

În jurul anului 1819, în Franța, René Laennec (1781 - 1826) introduce stetoscopul, până astăzi cel mai utilizat instrument în examinarea medicală.

Lucrările lui Marie Bichat (1771 - 1804), în Franța, asupra țesuturilor pun bazele histologiei, în timp ce germanul Rudolf Virchow (1821 - 1902), în Berlin(Germania)studiază substraturile anatomo-patologice ale bolilor și emite cunoscuta teorie a patologiei celulare.

Descoperirile fundamentale în lumea microorganismelor ale lui Louis Pasteur (1822 - 1895) și ale lui Robert Koch (1843 - 1910) contribuie la dezvoltarea Microbiologiei, ale lui Emil von Behring (1854 - 1917) și Ilia Mecinicov (1845 - 1926) pun bazele Imunologiei. Pornind de la aceste descoperiri, obstetricianul maghiar Ignaz Semmelweis (1819 - 1865) introduce Asepsia iar Joseph Lister (1827 - 1912), în Anglia folosește pentru prima dată fenolul ca substanță antiseptică.

Pe tărâmul fiziologiei sunt de remarcat lucrările francezului Claude Bernard (1813 - 1878) asupra funcționării glandei tiroide, ficatului și asupra sistemului nervos vegetativ și ale lui Ivan Petrovici Pavlov (1849 - 1936), în Rusia, cu privire la reflexele condiționate.

Spaniolul Santiago Ramon y Cajal (1852 - 1934) a contribuit la cunoașterea structurii sistemului nervos.

Wilhelm Röntgen, în Germania, (1845 - 1923) descoperă în 1895 razele X și le aplică în investigarea organelor interne.

Introducerea narcozei cu eter în America în de către americanul William Thomas Morton în 1846, a anesteziei locale cu cocaină în 1884 de austriacul Christian Koller și rachianesteziei în 1898 de către August Bier în Germania contribuie la dezvoltarea furtunoasă a chirurgiei.