Istoria medicinei in secolul XX

istoria_medicinei_in_secolul_xx_400Caracteristică este combaterea efectivă a bolilor infecțioase prin vaccinări în masă, introducerea antibioticelor, prin măsuri sanitare și îmbunătățirea condițiilor de viață.

Tratamentul medicamentos specific cu substanțe chimice al bolilor infecțioase a început în Germania cu lucrările lui Paul Erlich (1854 - 1915). În 1932 Gerhard Domagk (1895 - 1964) descoperă sulfamidele iar în 1928 în Anglia Alexander Fleming (1881 - 1955) constată acțiunea bacteriostatică a ciupercii Penicillium, din care biochimistul Howard Florey (1898 - 1968) extrage Penicillina în formă pură, inițiindu-se astfel era antibioticelor.

Progrese importante au fost făcute în domeniul geneticii, descoperindu-se modul de transmitere a caracterelor, structura cromozomilor și rolul genelor precum și structura chimică a acidului dezoxiribonucleic (ADN), suportul fizic al informației genetice.

După ce se cunoșteau deja anticorpii serici ca factori esențiali în mecanismele de apărare ale organismului, în a doua jumătate a secolului al XX-lea se pune în evidență rolul diverselor limfocite în imunitatea celulară și producerea de anticorpi.

La începutul secolului XX, Clemens von Pirquet introduce în medicină termenul de alergie. Studiul științific al bolilor alergice, început de Pirquet, va continua în decursul secolului XX, odată cu creșterea prevalenței bolilor alergice în populație, ducând la dezvoltarea unui nou domeniu al medicinei, numit astăzi Alergologie și imunologie clinică.

 
Aparat de Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN)
 
RMN: Imagine medio-sagitală a creierului

Ca metode de investigație sunt de menționat introducerea Tomografiei computerizate, a Tomografiei de Rezonanță Magnetică Nucleară și a examenelor cu Ultrasunete.

În domeniul chirurgiei, transplantele de organe (în 1967 chirurgul sud-africanChristian Barnard efectuează primul transplant de inimă) dau speranțe de supraviețuire multor bolnavi altfel incurabili.

După ce Charles Sherrington (1857 - 1952) efectuase studii fundamentale asupra funcționării sistemului nervos, canadianul Wilder Penfield (1891 - 1976) cercetează funcțiile scoarței cerebrale prin stimulări directe ale suprafeței creierului în timpul unor intervenții chirurgicale. Dezvoltarea Neurochirurgiei se datorează în special americanilor Harvey Cushing (1869 - 1939) și Walter Dandy (1886 - 1946).

Cardiologia a făcut progrese diagnostice prin aplicarea unor metode ca angiografia, cateterismul cardiac iar pe plan terapeutic prin implantarea de pace-maker, operațiile by-pass în obstrucțiile coronariene, operații în afecțiuni valvulare, medicamentele beta-blocante, dar și prin cunoașterea și adoptarea măsurilor de combatere a factorilor de risc (fumatul, obezitatea, sedentarismul, hipertensiunea arterială, nivelul ridicat de colesterol). Cancerul rămâne mai departe o problemă dificilă, dar citostaticele s-au dovedit eficiente în unele forme, ca leucemia și altele.

Din toate aceste progrese rezultă însă și o serie de probleme de etică medicală, cele mai multe controversate.

Avem dreptul să prelungim suferința unui bolnav incurabil când el își dorește un sfârșit cu ajutor medical (moartea asistată) sau să menținem într-o stare de viață vegetativă cu ajutorul aparatelor un bolnav cu excluderea funcțională a scoarței cerebrale (sindrom apallic) ?

Este morală întreruperea sarcinii la cerere, sau numai în caz de boli grave ale mamei sau fătului? Avortul ar trebui complet interzis din motive morale sau religioase ? Este morală utilizarea pentru cercetare sau în terapeutică a țesuturilor recoltate de la embrioni umani ? La niciuna din aceste întrebări nu se poate da un răspuns cu șanse reale de a fi unanim acceptat.