Nouă metodă de reparare a valvelor cardiace

nou_metod_de_reparare_a_valvelor_cardiace_400TAVI (Transcatheter Aortic Valve Implantation) este o metodă nouă de înlocuire a valvelor cardiace, indicată în special pacienţilor care au contraindicaţie pentru chirurgia convenţională sau care prezintă particularităţi ce sporesc riscul chirurgical. 

Dintre bolile valvulare, îngustarea valvei aortice este cea mai frecventă. Se apreciază că este mai întâlnită o dată cu înaintarea în vârstă, mai ales la persoanele peste 65 de ani. Specialiştii francezi au prezentat, recent, la un congres de cardiologie tehnica TAVI (Transcatheter Aortic Valve Implantation) de reparare a valvei într-o modalitate mai puţin agresivă pentru pacient. 

Se ştie că valvele cardiace îmbătrânesc. Aceasta se traduce prin calcificarea lor, care, dacă este accentuată, impune o intervenţie chirurgicală de înlocuire.  Deoarece, cu timpul,  valvele pot deveni rigide, provoacând îngustarea şi împiedicarea unei circulaţii normale a sângelui. Ceea ce, în final, face ca viaţa pacientului să fie pusă în pericol. Înlocuirea valvelor cardiace reprezintă o intervenţie chirurgicală de mare complexitate, ce presupune un grad sporit de profesionalism. Cea mai nouă generaţie de valve folosite în metoda TAVI au fost prezentate recent şi ele sunt destinate în special pacienţilor sensibili sau în vârstă. 

În metoda TAVI, valva aortică înlocuită este strecurată până la inimă printr-un cateter fie prin artera femurală, fie, atunci când este posibil, printr-o mică incizie efectuată la nivelul coastelor. În procedura convenţională, pacientul este conectat la o instalaţie cord-plămân, inima este oprită, chirurgul o deschide  şi înlocuieşte valva alterată cu o alta cu  proteză mecanică sau biologică. Prin noua metodă nu se deschide inima şi nu se opreşte fluxul de sânge pentru a înlocui valva bolnavă. La originea acestei tehnici se află metoda de inserare a protezei într-un stent cu plasă, folosită pentru menţinerea deschise a arterelor coronariene, după un infarct. 

Noile proteze sunt realizate manual în Asia şi sunt considerate veritabile bijuterii ale tehnicii. Evident, preţul acestora este pe măsură: 28.000 euro, din care 18.000 pentru materialul folosit.  Medicii subliniază că procedura aceasta este rezervată pacienţilor care prezintă contraindicaţii la intervenţia clasică. Avantajele noii proceduri sunt multiple: mai puţine zile de spitalizare post-operaţie, refacerea mai rapidă a pacientului ­ în 2-3 săptămâni ­, comparativ cu 6 săptămâni în cazul intervenţiei clasice şi, important, scade intensitatea durerilor.