Stim cu totii ce face un oftalmolog insa suntem putini cei care stim cu ce se ocupa de fapt un oftalmolog si de aceea in acest articol va prezentam istoria oftalmologiei si de la ce s-a dezvoltat oftalmologia ajungand la ceea ce cunoastem in prezent.
Chirurgul indian Sushruta a scris Sushruta Samhita in sanscrita in jurul anului 800 i.H., care descrie 76 de boli oculare (din care 51 chirurgicale), precum si cateva instrumente si tehnici chirurgicale oftalmologice. Descrierea chirurgiei cataractei a fost mai asemanatoare extractiei lentilelor extracapsulare decat metodei din prezent. El a fost descris ca primul chirurg de cataracta.
Istoria oftalmologiei si cum s-a ajuns la denumirea de oftlamolog
Era pre-hipocratica isi bazeaza in mare masura conceptiile anatomice ale ochiului asupra speculatiei, mai degraba decat asupra empirismului. Ei au recunoscut sclera si corneea transparenta care se defineau ca invelisul exterior al ochiului, cu un strat interior cu pupila si un fluid in centru. Se credea, prin Alcamaeon si altii, ca acest fluid a fost mediul de vizibilitate si ca curgea de la ochi la creier printr-un tub. Aristotel a imbunatatit astfel de idei cu empirismul. El a disecat ochii animalelor si a descoperit trei straturi (nu doua), a constatat ca fluidul avea o consistenta constanta cu rigidificarea (sau inghetarea) lentilei dupa moarte, iar straturile inconjuratoare erau considerate a fi alaturate. El si contemporanii sai au continuat sa prezinte existenta a trei tuburi care au condus fluidul din ochi, nu unul. Un tub din fiecare ochi s-a intalnit in interiorul craniului si cele doua tuburi au format un tub nou.
Rufus din Efes a descoperit un ochi mai modern, cu conjunctiva, care se extinde ca un al patrulea strat epitelial peste ochi. Rufus a fost primul care a descoperit un ochi cu doua camere, cu o camera de la cornee la lentila (umpluta cu apa), cealalta de la lentila pana la retina (umpluta cu o substanta asemanatoare unui albus de oua). Medicul grec Galen a remediat unele greseli, inclusiv curbura corneei si a lentilei, natura nervului optic si existenta unei camere posterioare.
Desi acest model era un model modern corect al ochiuluisi acesta continea erori. Totusi, nu a fost imbunatatit decat dupa Vesalius. Un corp ciliar a fost apoi descoperit si sclera, retina, coroida si corneea au fost vazute sa se intalneasca in acelasi punct. Cele doua camere au fost considerate a avea acelasi fluid, precum si lentilele atasate la coroid. Galen a continuat ideea unui canal central, dar a disecat nervul optic si a vazut ca era solid. A numarat gresit sapte muschi optici, unul fiind in plus. De asemenea stia si despre canalele de lacrimi.
Oamenii de stiinta israelieni israelieni si persani (spre deosebire de predecesorii lor clasici) au considerat ca este normal sa combine teoria si practica, inclusiv craftarea instrumentelor precise si, prin urmare, a fost natural sa combinam studiul ochiului cu aplicarea practica a acestor cunostinte. Hunain ibn Ishaq si altii incepand cu perioada medievala arabica, au invatat ca lentila cristalina este in centrul exact al ochiului. Aceasta idee a fost propagata pana la sfarsitul anilor 1500.